La 12 septembrie 2024 în cadrul cursului «Cercetarea, scrierea și argumentarea juridică» la Judecătoria Comrat sediul Central a avut loc «Ziua ușilor deschise» cu participarea studenților din anul III ai facultății de drept din Universitate de Stat din Comrat.
În cadrul întâlnirii cu studenții, președintele instanței de judecată, Igor Botezatu, a povestit despre activitatea instanței, particularitățile examinării dosarelor cu utilizarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) care permite simplificarea procedurii administrative în cadrul procedurilor judiciare și contribuie la creșterea nivelului de transparență al tuturor proceselor judiciare.
În discursul său șef secție evidență și documentare procesuală, Svetlana Nedealco a povestit amănunțit despre înregistrarea, repartizarea dosarelor și păstrarea lor cu ajutorul PIGD, care efextuează specialiștii secției evidență și documentare procesuală.
De asemenea, a fost prezentat clar mecanismul și principiul de funcționare al PIGD, și anume desfășurarea procedurilor judiciare, procedura de primire a cererilor în instanță
Șef al secretariatului instanței de judecată Liudmila Ivanciuc a povestit despre funcționarea sistemului judecătoresc, noi tehnologii aplicabile, despre servicii de informare care sunt utilizate în sistemul judecătoresc.
Șef secție de sistematizare, monitorizare și generalizare a practicii judiciare și relații cu publicul Libovi Demerji a povestit amănunt despre ordinea recepționării cererilor de la cetățenii, despre procedura și a arătat sisteme de comunicații tehnice ale fixației ședințelor de judecată "SRS Femida", și petrecerea conferințelor video, prin care sunt amenajate săli de ședințe.
Îndeseobi s-a menționat că, Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor a automatizat activitatea judiciară și, astfel, a condus la creșterea eficienței instanței în beneficiul cetățenilor. Programul PIGD este conexat cu o astfel de aplicație ca portalul instanțelor judecătorești (www.instante.justice.md), prin intermediul căruia poți afla nu doar agenda ședințelor, și și rezultatul final pronunțat la dosar.
În afară de acesta, în cadrul activității celor prezenți le-a fost acordată posibilitatea să ia cunoștință cu lucrul grefierului, specialiștilor secției de evidență și documentare procesuală (cancelaria), specialistului arhiva, expeditorului.
Studenții au mai vizitat și arhiva instanței, sălile de ședință de examinare a dosarelor civile, penale și contravenționale.
Studenții în timpul excursiei puteau să pună diferite întrebări care le frămîntă.
Întâlnirea s-a dovedit a fi bogată și informativă. Tinerii au fost sincer recunoscători pentru activitate.